Epidemii

La trecerea dintre secolele XIX-XX, orașul se confruntă cu diverse epidemii și boli: paludism, angină difterică, tuberculoză pulmonară, pneumonii, enterită, febră tifoidă. 

Autoritățile locale iau măsuri, recomandând populației să văruiască casele, să curețe puțurile, să golească latrinele, să curețe și să îndepărteze gunoaiele. "Au fost oprite procesiunile funerare și locuințele suspecte au fost dezinfectate cu vapori de formol".

În 1913, ca să combată holera, primarul Pliniceanu semnează mai multe ordonanțe prin care interzicea comerțul cu pește care nu era "spintecat și curățat", locuitorii erau obligați să "curețe locurile virane aflate în posesie și curțile. Teatrele de varietăți, cafenelele, berăriile și grădinile publice erau deschise numai până la ora 24, în timp ce birturile și cârciumile funcționau numai până la ora 23".
Sursa: "Modernizarea orașului Buzău" - Viorel Gheorghe (editura Editgraph 2018)
Palatul Comunal Buzau

Piata Centrala Buzau

Comentarii

ARTICOLE POPULARE