Domeniul Marghiloman - Vila Albatros
Conacul Marghiloman este unul dintre cele mai importante monumente istorice și arhitecturale din orașul Buzău.
Construcția a fost începută la sfârșit de secol 19 de către Iancu Marghiloman și desăvârșită de fiul său, Alexandru Marghiloman, un bogat politician, latifundiar si celebru crescător de cai de rasă.
Averea colosală a lui Alexandru Marghiloman nu a apărut peste noapte, ci a fost rezultatul fericit al moștenirilor, al afacerilor de succes în agricultură și al mezalianțelor.
Iancu Marghiloman a fost arendaș, moșier și om politic influent în Bărăgan. El a cumpărat multe terenuri agricole și de la el a moștenit Alexandru mii de hectare de teren foarte fertil în județul Buzău și zonele limitrofe, dar și avere lichidă.
La sfârșit de secol 19 și început de secol 20 România era "grânarul" Europei. Marghiloman administra moșiile cu mâna de fier și folosea cele mai noi tehnologii aduse din Germania și Franța. Exportul masiv de grâu și porumb îi aduceau profituri uriașe.
Caii nu erau doar un hobby costisitor, ci și o afacere. Crescătoria de la Buzău furniza cai de rasă pentru armată, dar și pentru elitele din România și străinătate. Premiile uriașe de la cursele de cai și taxele mari de monta pentru armăsarii campioni erau o altă sursă de venituri considerabile.
Cu studii politice și de drept la Paris, Marghiloman era și un avocat strălucit, care primea onorarii exorbitante. El reprezenta în instanță societăți comerciale, bănci și familii aristocratice.
Prin prima să căsătorie, cea cu Elisa Știrbei, nepoata domnitorului Barbu Știrbei, s-au unit temporar două dintre cele mai mari averi moșierești din Muntenia.
În perioada de glorie, domeniul Marghiloman cuprindea o vila masivă, vila Albatros, piesa centrală, grajduri pentru cai de rasă, (printre cele mai moderne din sud-estul Europei la acea vreme), un hipodrom, multe dependințe și un parc uriaș, de 22 de hectare, cu lac artificial. Întregul domeniu, inclusiv hipodromul, era întins pe 60‑65 de hectare.
Vila Albatros are un stil eclectic, cu elemente de arhitectură franceză, cu detalii de inspirație germană sau saxonă - structuri vizibile de lemn la exterior și detalii decorative din lemn sculptat aplicate pe fațade.
Vila a fost construită în stilul "chalet" și era structurată pe trei niveluri: un subsol înalt cu pivnițe și spații tehnice, un parter monumental destinat recepțiilor și o mansardă pentru apartamentele private și oaspeți.
Conacul avea un sistem modern de încălzire cu aer cald, eliminând nevoia de sobe individuale în camere.
Băile erau dotate cu robinete pentru apă caldă și cazi de fontă emailată, ceea ce era o raritate pentru Muntenia acelor vremuri.
Cele mai multe piese de mobilier din vila au fost comandate la case de tâmplărie de lux din Viena și Paris, în stilurile Ludovic sau Bidermaier.
Podelele erau realizate din lemn de esențe nobile (trandafir, nuc, mahon), pereții erau tapetați cu mătase naturală, lambriuri de lemn sculptate, stucaturi și plafoane casetate și decorați cu tablouri originale, arme de colecție sau trofee de vânătoare.
Numele vilei vine de la calul preferat al lui Alexandru Marghiloman, care se numea Albatros.
Dincolo de datele seci ale istoriei oficiale, viala la conac și în jurul boierului Alexandru Marghiloman era plină de tabieturi excentrice, de momente comice sau mici scandaluri de epocă.
De numele lui se leagă și "cafeaua marghiloman", o cafea turcească fiartă cu rom sau coniac în loc de apă.
Se spune că această cafea s-a născut dintr-un ghinion la vânătoare, pe domeniul de la Buzău. Boierul i-a cerul valetului să-i pregătească o cafea turcească, dar apă fusese uitată la conac. Ca să nu-și supere stăpânul extrem de tipicar, valetul a folosit singurul lichid limpede și curat avut la îndemână - o sticlă de rom (sau coniac în alte versiuni). Valetul a fiert cafeaua direct în alcool, Marghiloman a fost încântat de gustul plăcut și intens și a decretat ca numai așa va consuma cafeaua de atunci încolo. Rețetă a devenit apoi un trend monden în tot Bucureștiul.
Caii erau adevărată pasiune și obsesie a lui Marghiloman. La Buzău avea crescătorie de cai pur-sânge englez, cu 54 de boxe.
Se zvonea că boierul era atât de preocupat de igienă personală, dar și a cailor săi de curse, încât folosea lapte de iapa pentru baie și își punea servitorii să perie caii cu perii speciale din păr de cămilă, aduse de la Paris.
Hipodromul era scena unor pariuri uriașe între politicienii vremii și deseori Marghiloman își numea caii nărăvași sau îndărătnici după numele unor adversari politici.
Deși era un om extrem de educat și rațional, cu studii la Paris, când venea vorba de cursele de pe hipodromul lui, Marghiloman devenea foarte superstițios.
În ziua cursei, în apropierea lui sau a cailor, nimeni nu avea voie să poarte haine de culoare galbenă, nici măcar un accesoriu insignifiant, considerând că aduce ghinion armăsarilor. Dacă vreun invitat încalcă această regulă, era trimis înapoi în cameră ca să-și schimbe ținută.
Grajdurile erau izolate fonic și încălzite pe timpul iernii iar apă cailor era filtrată prin sisteme speciale aduse din Franța.
La fel, gurile de adăpare erau spălate zilnic cu săpun parfumat adus de la Nisa, ca să nu contracteze armăsarii vreo bacterie.
Marghiloman era un germanofil convins, de o pedanderie aproape comică.
La conac există un cod al îmbrăcăminții și al manierelor extrem de strict. Dacă un musafir întârzia chiar și 3 minute la cină nu mai era primit în sala de mese, indiferent că era ministru sau general.
Dacă cineva nu folosea corect tacâmurile de argint pentru peste sau friptură, Marghiloman făcea un semn discret chelnerului să ridice farfuria musafirului respectiv.
Deși pe domeniu se mânca regește și preparatele franțuzești erau la ordinea zilei, Marghiloman avea o fixație pentru porții și ordine. Meniul era tipărit pe hârtie specială, adusă din Franța, pentru fiecare oaspete în parte.
Ospătarii aveau la dispoziție un timp fix, măsurat de șeful de sală, pentru a strânge farfuriile. Când cineva vorbea prea mult și uită să mănânce, rămânea fără mâncare atunci când timpul expiră.
Și viața personală a lui Alexandru Marghiloman a oferit bârfe savuroase în Bucureștiul și Buzăul vremii.
Prima sa soție, Elisa Știrbei, a părăsit conacul și mariajul pentru a se căsători cu Ion I.C. Brătianu, rivalul politic al lui Marghiloman.
Se spune că după divorț el a dat ordin că orice obiect care-i aparținuse Elisei sau amintea de ea să fie depozitat într-o magazie secretă iar numele ei era interzis să mai fie pronunțat pe domeniu.
Alexandru Marghiloman a fost printre primii români care au trecut de la trăsură la automobil.
Când și-a adus la conac mașina, un model francez care costase o avere, locuitorii și servitorii au intrat în panică, crezând că este o mașinărie drăcească, pentru că se mișca fără cai și scotea un zgomot infernal. Și caii din grajduri s-au speriat foarte tare, și boierul a dat ordin ca pe o rază de 500 m de la grajduri să nu fie pornit motorul mașinii. Așa că vehiculul trebuia împins de servitori până la poarta domeniului, înainte să-i fie pornit motorul.
Regele Ferdinant, și el mare pasionat de cai, l-a vizitat pe Marghiloman la domeniul său din Buzău.
Uniformele servitorilor de la conac erau un alt motiv de mândrie pentru proprietar.
În timp ce pe domeniile altor boieri ai vremii slugile purtau haine tradiționale sau livrele simple, servitorii lui Marghiloman purtau livrele din catifea fină, identice cu cele de la Curte franceză din secolul 18. Hainele fuseseră comandate special și erau asortate cu mănuși albe de bumbac care se schimbau de trei ori pe zi, ca să fie mereu imaculate.
Petrecerile de la conac din avea vreme erau spectaculoase și uimeau pe toată lumea.
Când se organizau recepții, baluri de vară, întregul parc devenea o scenă de basm.
Lacul era populat cu lebede aduse de la Viena iar pe apă pluteau bărci elegante din lemn lăcuit.
Seara, servitorii aprindeau sute de lampioane din sticlă colorată agățate în copaci sau care pluteau pe apă.
Orchestre ascunse în tufișuri cântau valsuri vieneze.
Bucătăria conacului era condusă de un maestru bucătar adus de la Paris și plătit cu salariu uriaș.
Meniurile erau scrise în franceză, preparatele aveau denumiri fanteziste și nici o mâncare nu se repeta în aceeași săptămână dacă la conac existau oaspeți.
În parc era construită o ghețărie subterană uriașă. Iarna, servitorii tăiau blocuri de gheață din râul Buzău sau de pe lacul moșiei și le depozitau adânc în pământ, izolate cu paie și rumeguș. Astfel, și-n cele mai toride zile de iulie șampania franțuzească și deșerturile sofisticate erau servite la o temperatura impecabilă.
Parcul nu era doar pentru promenadă. Era și o rezervație privată cu specii rare de arbori și arbuști, animale și păsări exotice, toate aduse din străinătate.
Marghiloman moare subit în 1925. După această dată a apărut și mitul "blestemul conacului", pentru că uriașă avere a boierului s-a risipit foarte repede. A doua soție, Maria, a pierdut totul în mai puțin de un deceniu - crescătoria de cai degradată și vândută, domeniul dezmembrat și vândut bucată cu bucată.
Marghiloman a avut două soții, ambele având o vârstă mult mai mică decât el. Când avea 36 de ani s-a căsătorit cu Elisa Știrbei care avea 20 de ani. După divorț, când avea 65 de ani, s-a recăsătorit cu Maria Petrescu, de 27 de ani.
Prin testament, aceasta i-a moștenit întreaga avere, în lipsa moștenitorilor direcți (nu a avut copii din nici o căsătorie).
După venirea comuniștilor la putere domeniul a fost naționalizat și a intrat în proces de degradare.
În acea perioadă a fost folosit în diverse scopuri utilitare - loc de depozitare sau locuințe sociale.
În perioada 2011 - 2015 ansamblul a intrat în proces de reconstrucție și restaurare și readus la arhitectură originală, cu ajutor financiar european.
Azi, domeniul găzduiește Centrul Cultural Alexandru Marghiloman, spațiul este deschis publicului și e loc de desfășurare pentru evenimente culturale, expoziții, conferințe, spectacole etc.
Azi, domeniul Marghiloman e restrâns la aproximativ 10 hectare de teren (nucleul istoric al vilei și lacului). După moartea boierului și naționalizare, restul de peste 50 de hectare a fost dezmembrat și absorbit de dezvoltarea orașului. Pișta hipodromului a fost demolată încă din 1938, în acea zona extinzându-se cartiere de locuințe și zona industrială a orașului.
O mare parte din terenurile agricole și din fostele spații ale domeniului au fost lotizate în perioada comunistă pentru construcția de blocuri de locuințe și case - zona Dorobanți / Horticolei.
Deși și-a împărțit viața între București, Paris și Buzău, Marghiloman nu a fost un moșier absent. Venea la vila Albatros frecvent, cel puțin lunar, iar în anumite perioade locuia acolo săptămâni la rând.
Marghiloman a fost principalul patron și binefăcător al orașului în perioada modernă, investind masiv din propria avere și folosindu-și influența politică pentru dezvoltarea comunității locale.
A susținut financiar modernizarea orașului, prin extinderea rețelelor de iluminat și pavarea principalelor străzi din Buzău.
A donat sume impresionante pentru construcția și echiparea Spitalului Județean și a finanțat societăți de binefacere locale care ajutau orfanii și familiile sărace.
A acordat burse de studiu din fonduri proprii pentru elevii silitori și talentați din Buzău care voiau să studieze la liceele din oraș sau la universități din străinătate (în special la Paris).
Domeniul Marghiloman - crescătoria de cai, parcul, fermele agricole - era unul dintre cei mai mari angajatori privați din zonă, oferind de lucru sutelor de localnici din oraș și satele învecinate.
Prin petrecerile, cursele de cai și întâlnirile diplomatice de la conac, Marghiloman a pus Buzăul pe harta înaltei societăți europene, făcând din micul târg de provincie o destinație mondenă de prim rang.
Prin testament, întreaga avere a revenit Mariei, ultima soție a lui Marghiloman. Ea nu a putut administra moștenirea, a pus ipoteca pe domeniu, a acumulat datorii mari iar primăria locală și statul au intervenit pentru a proteja nucleul istoric al domeniului - vila Albatros și lacul. Așa, s-a eliminat posibilitatea ca un privat să devină proprietar al domeniului.
Restul proprietății care mai rămăsese în mâinile Mariei Petrescu a fost naționalizat la venirea comuniștilor.
Foto personale din anul 2018:
Una dintre dependințe, căzută în ruină, și vila Albatros. Aproximativ în același stadiu de degradare arăta și vila înainte de renovare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu